TEATRU- IONA, de Marin Sorescu

                                                                                                                                                                                                                                            Teatrul lui Marin Sorescu trăiește prin tensiunea ideilor și prin echivalarea unor atitudini umane cu simboluri, creațiile sale fiind parabole ale marilor teme existențiale. Vorbim de un teatru modern, metaforic, de idei, în care regăsim, pe lângă formele dramaticului, forme ale poemului, ale narațiunii și ale eseului.
         Operele dramatice ale lui Marin Sorescu se împart în două categorii:
            a) piese inspirate din mituri: Iona, Paraclisierul, Matca.
            b) dramaturgie de inspirație istorică: Răceala, Otrăvitorii de fântâni.
          Iona ilustrează conflictul modern al omului cu moartea problematică deschisă de Camus, pentru care "sinuciderea este adevărata problemă a folosofiei", fiind manifestarea unei libertăți interioare. După Camus, moartea voluntară are valoarea unui act de revoltă și de demnitate, așa cum credea și Camil Petrescu.
          Explicația titlului: simbolistica o reprezintă îndârjita încercare a omului de a nu-și accepta condiția tragică. Ideea centrală este că viața se constituie ca un labirint în care individul se poate rătăci, iar Iona luptă fără oprire pentru a găsi ieșirea, salvarea.
          Tema operei este de meditație filosofică și se referă la condiția umană dramatică, iar ideea că viața este un labirint presărat cu numeroase capcane. Tendința omului este de a se regăsi, de a lupta împotriva rătăcirii, de a regăsi ordinea pierdută. Cu fiecare naștere omul cunoaște, însă cunoașterea cere căutare încrâncenată și jertfă: "Omul e dator să încerce", "Răzbim noi cumva la lumină".
       

MOROMEȚII-romanul meu preferat

           Deși Marin Preda debutează în anul 1949 cu volumul de nuvele Întâlnirea din pămînturi, pentru critica și conștiința publică, Marin Preda a debutat cu adevărat în anul 1955 cu primul volum al romanului Moromeții.

            Structura romanului:
                Din punct de vedere valoric, volumul întâi pare superior celui de-al doilea. Apărut în 1955, primul volum surprinde imaginea satului Siliștea-Gumești înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Satul este o înșiruire bine organizată de case căruia autorul îi face o monografie spirituală. El surprinde acum tradiții și obiceiuri străvechi precum hora, nunta Polinei, călușii (pe care îi primește Tudor Bălosu), praznicul de Rusalii, secerișul, fierăria lui Iocan, cina din familia Moromeților, credința în superstiții, respectul pentru preot și învățător. Evenimentele sunt relativ puține, dar dilatate la maximum. Volumul al doilea surprinde imaginea postbelică a satului românesc. Marin Preda narează acum evenimente mai multe, concentrate însă într-un spațiu epic restrâns.
                Volumul întâi este apreciat drept romanul unui destin, cel al lui Ilie Moromete, în timp ce volumul al doilea este romanul unei colectivități al cărei ideal îl întruchipează Niculae Moromete.
                 În ansamblul său, romanul surprinde ceea ce Valeriu Cristea numea "fenomenul moromețian", adică reflectă "procesul îndelungat dar inexorabil al deruralizării satului prin atragerea lui treptată în orbita industrializării și a civilizației urbane".
                 Satul Siliștea-Gumești este chiar satul copilăriei lui Preda, iar protagonistul Ilie Moromete îl are ca prototip pe tatăl scriitorului. Geneza romanului se află în schița Salcâmul.
                 Autorul mărturisește că romanul Moromeții a rezultat din încercarea de a-și explica un sentiment obscur pe care, copil fiind, l-a trăit începând din ziua tăierii falnicului salcâm: sentimentul că nimic în familia lui nu mai era ca înainte.          

Nichita Stanescu-poetul meu preferat

 

         Nichita Stanescu a devenit poetul meu preferat cand eram in clasa a XII-a si l-am studiat pentru pregatirea examenului de Bacalaureat.

         Pentru cei carora le place poezia sa, iata cateva date despre universul creatiei sale:
      In anul 1960 debuteaza cu volumul Sensul iubirii un poet care va fi in curand recunoscut drept port-drapelul generatiei sale, o generatie careia critica ii acorda un urias credit, acela de "redescoperire a lirismului", esenta insasi a poeziei dupa experienta traumatizanta a deceniului care se incheia ( "obsedantul deceniu").
      Nichita Stanescu vine din lirismul filosofic al lui Eminescu si Blaga, din ermetismul lui Barbu fiind asemenea lui Arghezi, un inovator la nivelul cuvantului, al limbajului artistic. El gandeste un sistem coerent de poeticitate pentru a crea "un cosmos al vorbirii " (Nichita Stanescu). Poezia lui este un discurs total in care instanta vorbitoare este cuvantul.


      Etapele creatiei:
         Poezia lui Nichita Stanescu este un edificiu complex si unitar, construit intr-un sistem ordonat de trepte cu reluari de teme si schimbari de ton de la un volum la altul.

1.          "Momentul initial al creatiei" (Eugen Simion): prima etapa este "o poetica a zborului, a diafanului in forme exuberante"(Eugen Simion). Volumele publicate in aceasta etepa sunt:         Sensul iubirii si O viziune a sentimentelor, ambele volume exprimand elanuri adolescentine si cuprinzand poezii de dragoste care reliefeaza o stare de beatitudine.
2.          "Aventura constiintei de sine in cunoastere" (Eugen Simion). In aceasta etapa poezia se intelectualizeaza si se abstractizeaza. Volume din aceasta perioada sunt urmatoarele: Dreptul la timp, Unsprezece elegii, Oul si sfera, Necuvintele, In dulcele stil clasic, Maretia frigului.
3.          In ultima etapa este tratata tema timpului si a mortii: " A trai inseamna timp. Timpul este tot ceea ce noi nu intelegem, timpul este tot ceea ce nu suntem noi."( N. Stanescu). Volume: Epica magna, Operele imperfecte, Noduri si semne.

                 Poet liric si filosofic, Nichita Stanescu a fos un lider inovator al discursului liric pe care l-a structurat pe doua coordonate: substantializarea limbajului si poetizarea realului.