TEATRU- IONA, de Marin Sorescu

                                                                                                                                                                                                                                            Teatrul lui Marin Sorescu trăiește prin tensiunea ideilor și prin echivalarea unor atitudini umane cu simboluri, creațiile sale fiind parabole ale marilor teme existențiale. Vorbim de un teatru modern, metaforic, de idei, în care regăsim, pe lângă formele dramaticului, forme ale poemului, ale narațiunii și ale eseului.
         Operele dramatice ale lui Marin Sorescu se împart în două categorii:
            a) piese inspirate din mituri: Iona, Paraclisierul, Matca.
            b) dramaturgie de inspirație istorică: Răceala, Otrăvitorii de fântâni.
          Iona ilustrează conflictul modern al omului cu moartea problematică deschisă de Camus, pentru care "sinuciderea este adevărata problemă a folosofiei", fiind manifestarea unei libertăți interioare. După Camus, moartea voluntară are valoarea unui act de revoltă și de demnitate, așa cum credea și Camil Petrescu.
          Explicația titlului: simbolistica o reprezintă îndârjita încercare a omului de a nu-și accepta condiția tragică. Ideea centrală este că viața se constituie ca un labirint în care individul se poate rătăci, iar Iona luptă fără oprire pentru a găsi ieșirea, salvarea.
          Tema operei este de meditație filosofică și se referă la condiția umană dramatică, iar ideea că viața este un labirint presărat cu numeroase capcane. Tendința omului este de a se regăsi, de a lupta împotriva rătăcirii, de a regăsi ordinea pierdută. Cu fiecare naștere omul cunoaște, însă cunoașterea cere căutare încrâncenată și jertfă: "Omul e dator să încerce", "Răzbim noi cumva la lumină".